vineri, 30 decembrie 2011

LA MULŢI ANI !

Joi, 29.12.2011 la Sala de sport a oraşului Luduş a avut loc ultimul antrenament din acest an, antrenament care a adunat aproape toţi copiii din Luduş şi Iernut care practică acest frumos sport în cadrul clubului nostru. Antrenamentul a fost unul cu public deoarece nu au lipsit părinţii copiilor şi a constat din mai multe meciuri amicale viu disputate. După antrenament ne-am întâlnit cu toţii la Restaurantul Jumbo, prilej cu care s-a anunţat oficial colaborarea cu Labradors Basketball Tg-Mureş, s-au vizionat secvenţe din meciri NBA, servindu-se  pizza, sucuri şi prăjituri . Vă mulţumim pentru participare şi vă urăm tuturor un sincer La mulţi ani!
 

Mai multe imagini puteţi vede în albumul foto:http://acsmuresulludusbaschet.sunphoto.ro/

luni, 19 decembrie 2011

SĂRBĂTORI FERICITE TUTUROR !!!

La antrenament, Luduş decembrie 2011.
La antrenament, Iernut decembrie 2011.
Mai multe poze puteţi vedea în albumul foto.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

BC Mureş vs Energia Rovinari 84-82

Vineri, 16.12.2011 ne-am deplasat la Sala Sporturilor din Târgu Mureş împreună cu aproximativ 40 de copii din Luduş şi Iernut, pentru a asista la meciul de divizia A dintre BC Mureş şi Energia Rovinari. Pentru unii dintre copii a fost pentru prima dată când participă la un asemenea spectacol baschetbalistic, aducându-ne şi noi aportul la acţiunea umanitară de strângere de jucării pentru copiii cu mai puţine posibilităţi. 

Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto.


miercuri, 7 decembrie 2011

Meciuri amicale Luduş-Iernut

Duminică, 04.12.2011 în sala de sport a oraşului Luduş şi-au dat întâlnirea copiii din cele două oraşe, pentru a disputa  mai multe meciuri de baschet la diferite categorii de vârstă. Au fost meciuri frumoase în care nu a contat decât mişcarea şi voia bună. Felicitări tuturor copiilor, dar şi părinţilor care au participat la acest frumos eveniment!

Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto.

sâmbătă, 1 octombrie 2011

Let's do it Romania!

Secţia - baschet a Clubului Mureşul Luduş a participat la acţiunea de curăţenie care a avut loc pe data de 24..09.2011. Zona noastra de acţiune a fost Sala de sport, Piaţa,Cartierul Arizona şi digul râului Mureş. Mulţumiri tuturor participanţilor!

Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto.

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Italia Benetton Basket Treviso

Întâlnire pe aeroportul din Cluj cu celebrul baschetbalist Ghiţă Mureşan.
Baza de antrenament a echipei Benetton Basket Treviso

Mai multe poze puteti vedea in albumul foto

miercuri, 31 august 2011

Baschet de zilele oraşului Iernut 2011

Zilele oraşului Iernut sărbătorite şi cu meciuri de baschet


Cu ocazia zilelor oraşului Iernut, am organizat la sala de sport din acest oraş meciuri de baschet între baschetbaliştii din Iernut şi cei din Luduş. Au fost meciuri frumoase în care a contat doar voia bună, şi realizarea unei coeziuni între copiii celor două oraşe. După întrecerea sportivă a urmat şi o repriză de relaxare în centrul oraşului Iernut, la parcul de distracţii. Mulţumim autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în realizarea acestei acţiuni..
Mai multe poze puteţi vedea pe albumul foto.

miercuri, 3 august 2011

Tabără Valea Ierii iulie 2011

Baschetbaliştii de la Mureşul Luduş au petrecut câteva zile minunate în Munţii Apuseni, unde au împletit armonios jocurile de cabană cu drumeţiile pe cărări de munte. Nu au lipsit exerciţiile fizice şi jocurile cu mingea de baschet sau fotbal.
Şarpele lui David

La antrenament
Jaloane pe cap....
Mai multe imagini puteţi vedea în albumul foto

duminică, 24 iulie 2011

Cupa Probaschet Mures 2011

Cupa Probaschet 2011
  July 17, 2011, 08:24:20
Sambata 16 iulie Sala Sporturilor din Tirgu Mures a fost gazda unui turneu de amatori. In organizarea Asociatiei Pro BC Mures si cu sprijinul DSJ Mures, turneul se afla deja la a doua editie in aceasta formula. Au participat echipe din Brasov, Cluj Napoca, Odorheiu Secuiesc, Arad, Ludus si Tirgu Mures. Competitia fiind una de amatori, organizatorii nu au acceptat in cadrul echipelor jucatori legitimati.
In ciuda unei calduri greu de suportat in sala, echipele au jucat cu multa energie si au practicat un baschet destul de spectaculos, chiar daca au comis mai multe greseli decat jucatorii care joaca in competitiile oficiale.
Turneul a fost castigat de echipa Educational Brasov, care a dispus in finala de Schmack Cluj Napoca.

Clasament final:
1. Educational Brasov
2. Schmack Cluj Napoca
3. Szukk Odorheiu Secuiesc
4. Plumbers Arad
5. Probasket Tirgu Mures
6. Muresul Ludus
(preluat de pe www.bcmures.ro)
Mai multe fotografii găsiţi în albumul foto.


luni, 20 iunie 2011

ÎNSCRIERI BASCHET

Asociaţia Club Sportiv Mureşul Luduş
Secţia Baschet
NOU, ACUM ŞI ÎN ORAŞUL IERNUT!              

 SPORT PENTRU COPIII NOŞTRI!   SĂNĂTATE, SIGURANŢĂ,   AGREMENT ŞI PERFORMANŢĂ

sunt doar câteva dintre elementele benefice dezvoltării şi integrării în comunitate a unui copil pe care clubul Mureşul Luduş le poate oferii copiilor dumneavoastră.
          Prin practicarea baschetului muşchii se dezvoltă armonios, creşte rezistenţa la efort a corpului, capacitatea de coordonare şi inteligenţa sunt puse în valoare. Este un sport caracterizat de fair play, unde sunt la mare preţ tehnica şi creativitatea.
          Dacă vreţi ca şi copilul dumneavoastră să crească sănătos să spunem un NU hotărât hoinărelii pe străzi, statului excesiv în faţa calculatorului, fumatului, alcoolului, şi drogurilor!    Să ne educăm copii pentru a creşte sănătoşi şi fericiţi!
          Dacă copilul dumneavoastră este plin de energie, zburdalnic şi are cel puţin 7 ani, vă aşteptăm la Clubul Sportiv Mureşul Luduş!
Contact:
tel: 0728972628, 0766356270
Vă aşteptăm cu drag!